luni, 3 noiembrie 2008


Azi am comis-o. Dupa o luna de "dat cu mașina", azi am avut prima experiență neplăcută. Neplăcuta e mult prea puțin spus.
Se aplică acel clișeu, am fost la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Ori eu, ori el. Pe la 7 dimineata am lovit un cățel. Era un pui de fapt, dar să-i spun "cățeluș" n-ar face decat sa înrăutățească situația, in mintea mea... Mai rău e ca l-am lovit... ireversibil, iremediabil. Sau dracu știe, dacă e mai rău sau nu, poate mai rău ar fi fost sa rămână traumatizata sau invalidat pe viață. Sau să moară după cine știe câte minute/ore de agonie.
Penibil, aproape că-mi caut scuze. Pare că încerc să mă scot, să demonstrez că de fapt e mai bine ca a murit.
Nu știu ce sa zic și cum să gândesc situația. Mi-am zis că poate dacă aș fi frânat mai din timp, sau mai brusc, mai intens, sau dacă luam de volan mai din scurt, sau pur și simplu daca urmam kktul de traseu obișnuit pe casă de la care taman azi m-am abătut, nu s-ar fi intamplat.
Treaba e că acum mă macină. Toata dimineața m-a măcinat. Și abia aștept să se mai răceasca "întâmplarea" ca să n-o mai simt atât de apăsătoare. E trist când ma gandesc ca acum sunt afectat de lucrul ăsta și îmi doresc să vină mai repede mâine, când voi uita. Dar la fel de trist e însuși faptul că mâine voi uita și voi râde si mă voi simți la fel de bine ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Ma face să mă simt inuman, chestia asta. Sau poate dimpotrivă, sunt uman?

miercuri, 11 iunie 2008

Scârbă


M-am săturat de "dumnezei" care aruncă cu căcat în cei inferiori lor (social, profesional, material, intelectual şi aşa mai departe). Şi m-am săturat de lingăii care nu ştiu cum să caşte gura mai mare ca să-l prindă pe tot.

Mă refer la Profesori, mari Savanţi, adevărate Somităţi, care nu scapă nici o ocazie de "a face câte o aroganţă" studenţilor, pentru faptul ca Ei pot, ca Ei sunt mai sus, şi toţi care sunt sub Ei sunt idioţi, dobitoci. Şi trist e că aceia care scapă de miştourile dumnezeilor se strică de râs atunci când un coleg de-al lor e luat peste picior, şi râd, dându-i apă la moară Savantului, pupandu-l în cur hardcore, nu, ei Îi admiră în tot ceea ce fac. Şi mai trist e ca nici acele "victime" nu reacţionează în nici un fel.

P.S. Domnilor, nu Vă supăraţi pe mine, eu Vă respect, V-am scris cu literă mare. Leprelor.

luni, 19 mai 2008

Lua-te-aş la mişto


Acum o săptămână Andrada a ales să nu mai trăiască. Era "adeptă a curentului Emo", am văzut că se foloseşte sintagma asta. Emo-kids, nişte copii imbrăcaţi anormal (în măsura în care noi, restul, am reprezenta normalul), cu frizuri trăsnite, machiaţi, închişi în ei înşişi, mereu trişti. Depresivi. Şi acum probabil că se trezeşte câte unul si zice "ce depresie mă nene la 12 ani... nu i s-a dat o mamă de bătaie când a trebuit, aia e!". Am văzut că mulţi gândesc aşa. E ok. De fapt nu are cum să fie ok, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.

Am văzut că de când nefericita întâmplare cu Andrada, toată lumea a început sa se creadă "critic de emo". Toţi îşi dau cu părerea, majoritatea îi condamna, mulţi îi şi înjură. Sau, mai ceva, "aşa i-a trebuit, să-i fie de bine" am văzut pe un forum. Un curent care acum 10 zile nu era băgat în seama a devenit principalul subiect de discuţie, dar mai grav, de băşcălie. Odata cu sinuciderea fetei, toată lumea face mişto de oamenii ăştia, toţi îi iau peste picior. Negândindu-se că, poate, nici copiii lor nu sunt departe.

Cel mai rău m-a enervat o tipă care mi-a dat niste mass-uri, pe Yahoo, evident glume pe seama copiilor Emo. Bancuri de-a dreptul nesărate, cu şi despre emo şi sinucideri. Asta e legătura. Am întrebat-o cum poate glumi pe tema asta, iar răspunsul ei m-a lăsat mască:

X: mie nu mi se pare trist
X: e alegerea lor
X: si asta e
X: io m-am cracanat de ras cand am citit
X: katerink

In ce hal apreciază românul senzaţionalul, indiferent dacă este pozitiv sau negativ. In ce hal se dezumanizează câte unii, pe principiul "daca nu mi-e rudă sau prieten, dă-l în mă-sa". Poate pare ca mănânc rahat, poate într-o oarecare măsura are dreptate cine îmi reproşează lucrul asta, dar nu am cum să zâmbesc la asemenea glume, iar persoanele care le trimit... chiar nu merită nici un adjectiv.

Şi probabil că în scurt timp o să dispară din memoria noastră întâmplarea asta, va apărea alta... un nou motiv de mişto, un nou pentru ca unii să se simtă superiori pentru că sunt "normali"...

luni, 5 mai 2008

Acceptare

Intocmai ca si in caz de boala, am pornit prin a nega infrangerea Stelei in fata lui Dinamo si implicit pierderea unui nou titlu de campioana, si am terminat prin a accepta faptul ca Steaua a ratat totul pe mana ei. Nu arbitrii au fost de vina, nu alte echipe care au lasat-o mai moale cu CFR, nu banii veniti de la CFR pt a stimula adversarele Stelei. Vinovatii trebuie cautati in propria ograda.

As putea spune ca s-a intamplat ceea ce trebuia sa se intample. Steaua, prin jocul prestat, nu merita sa castige titlul in Romania. Dar oare CFR-ul merita? Mai putin conteaza asta pentru mine. S-a facut dreptate. Nu pentru ca va lua CFR campionatul, ci pentru ca NU il va lua Steaua.

Sa privim optimisti pe mai departe? Ce ne asteapta la anul?

Sigur nu avem de unde sa stim, dar premisele nu sunt foarte incurajatoare. In ultimii 2 ani am luptat aproape doar pentru locul 2 si pentru a nu lua (chiar foarte) multe goluri in Liga Campionilor. La anul foarte probabil ii vom regasi in echipa pe Lovin, Surdu, Banel si altii, Adrian Ilie va fi acelasi manager "iscusit" care va cumpara enspe atacanti, lasand mijlocul in seama lui Lovin & Banel, Lacatus aceeasi fiara imblanzita lipsita de reactie, iar cel mai rau si mai rau, raul raului, Becali va fi in continuare patron. Asta este marea problema la Steaua. Si special am lasat-o la urma, pentru a ramane aceasta ultima idee ca fiind cea mai importanta.

In incheiere, citez 2 stelisti adevarati:
Gheorghe Hagi: "Becali distruge Steaua!"
Mihai Stoica: "Nu vreau sa asist la distrugerea Stelei"